Viata unui Marketing Manager

Sunt in forma in seara asta, asa ca am sa scriu doua posturi - oau, ce premiera!

Pentru cei care ati organizat macar o data un pitch... sigur stiti despre ce vorbesc: publicitarul cu coada (optional), foarte trendy, foarte cool, foarte anglo-roman, foarte plin de el. De regula, incepe cam asa: "Brandul vostru (n.m. nu "al dvs.", desi inca nu ne tragem de sireturi) are o problema (sau doua, sau trei). Iar eu sunt aici sa o rezolv."

Poate ca asa este, dar asa cu probleme cum e, imi este ca un copil brandul ala si, ca orice mama, nu imi convine sa mi se dea peste nas cu problemele odorului... le stiu eu prea bine, ca de aia am chemat pediatrul sa il trateze.

Sa revenim. Acelasi publicitar ne spune ca o meganemaipomenita creatie ne costa X euro... moment in care ma gandesc ca de aceeasi bani as putea schimba mocheta pe trei etaje din cladire, as lua si un desk la intrarea personalului si as da cafea intregului colectiv de aici minim sase luni, la discretie. Insa inteligenta costa, asa ca sunt de acord. Pana apare propunerea.... surpriza: dezlanata, fara elemente care sa ma faca sa pic pe spate. Si nu va grabiti cu concluziile, ca de multe ori surpriza asta "placuta" sa se intampla la case mari, nu la agentii no name. Isn't it funny?

Adica de pe la altii din firma.

Sa zic asa, noi, fetele din gasca (iar gasca este veche si antica, cu patina liceului, facultatii si a multor seri de Club A pe vremuri), ne vedem din cand in cand la o vorba la o cafea. In asemenea situatii, ne varsam nadufurile pe soti (care au), pe fostii soti (divortatele), pe barbati in general (celibatarele) sau, tot mai des, pe diverse personaje care ne streseaza la munca. Daca faza cu barbatii nu mai are nici un haz, pentru ca au ramas vesnica enigma de pe vremea cand credeam ca 30-35 de ani este varsta la care viata se termina si nu iti ramane decat sa astepti pensia, este cu totul alta poveste in ceea ce ii priveste pe poluatorii de la serviciu.

Amica mea N. ne povesteste urmatorul portret: poluatorul este, de fapt, o ea. Ea este blonda vopsita, dar a evoluat surprinzator de bine in ultimele sase luni de la radacini negre la suvite satene care poarta limpede amprenta unui salon. La fel, a evoluat de la un post de proba, la unul definitiv de specialist si Project Manager, desi nu are nici un rezultat concret profesional la activ. Cu studii indoielnice si cunostinte asisderea (deunazi cica intreba candida ce este un CMS, desi lucreaza, fireste, in comunicare, adica se presupune ca si online-ul ar trebui macar bantuit din cand in cand... dincolo de Mess), are o arma fantastica. Ghici care? Desigur, tupeul. La orice ora, la orice moment, cu o frenezie demna de cauze mai bune, dar cu disperarea parvenitului corporatist. Spre deosebire de Johnul de care va vorbeam mai demult, fata asta alte atuuri, cultivate cu multa grija... precum fusta mini, pe lanul de tocuri cui, uneori oarecum cu stil, alteori cu urme de Berceniul natal (sau ce cartier o fi).

Si sunt manageri care iau asemenea persoane ca dedicate pentru rezultate... Viata la birou este, uneori, o jungla cu vulpi care mananca gaini doar in postul Pastelui... si nici atunci. Sa nu puneti la suflet!