Viata unui Marketing Manager

Una dintre cele mai dorite meserii este, macar in Bucuresti, cea de om de marketing - si nu oricum, ci de director. Explicatii sunt multe. Marketing Managerii ocupa cam 25% din ultima pagina, cea de mondenitati, din Viva. Unii dintre ei (ele) dau interviuri despre mobila, toale, pantofi si restaurante in reviste ca Unica sau Tabu. Altii conferentiaza la Zilele Biz sau la Marketing 360. Cu totii au, insa, sansa de a face o meserie spectaculoasa: (teoretic) creeaza produse / oferte , aleg canale de distributie si, cel mai important, "fac" branduri, comunica cat mai BTL si creativ... Fara indoiala, meseria este senzationala. Iar eu cred ca este cu atat mai frumoasa cu cat produsele sunt mai non-comerciale si trebuie sa dai dovada de multa creativitate, dar si de cunoastere temeinica a strategiilor. Unii au ajuns foarte repede sus in top. Erau anii '90, nu se stia nimic despre domeniu, oamenii cresteau odata cu piata. Restul, se chinuie acum prin facultati, fac masterate, se leaga prin contract de firma pentru un MBA cu aceiasi profesori din ASE... si asteapta sa creasca incet, eventual sigur. Ce ziceti insa de costurile carierei de Marketing Manager? In primul rand, lipsa totala de timp. Nu lipsa de timp, ci TOTALITATEA absentei timpului pentru sine. 12 ore zilnic la munca - egal 14 ore din 24 lipsa din viata copilului tau, care are doar o copilarie. Week-end-urile in strainatate, atat de invidiate din afara - egal nici nu vezi Big Benul, caci ai drum fluent aeroport-firma-hotel-firma-aeroport. Nu te duci de distractie in delegatie, nici pentru turism... In al doilea rand, eroziunea intelectuala, la fel de sigura ca si cresterea salariului. Cati dintre cei din tagma au citit in ultimul an macar o carte de beletristica mai serioasa decat "Jurnalul lui Bridget Jones" sau decat "Alchimistul"? Nu mai vorbesc ca nu este timp de citit carti de specialitate, desi le cumpar cu asiduitate de pe Amazon... las', compensez cu trainingurile, nu?! Ar mai fi si un al doilea, si un al treilea rand, dar eu nu ma refer aici nici la snobi, nici la parveniti, nici la mincinosii corporatisti... ci la cei de la care chiar inveti meserie, asa cum mi-a spus cineva in comentarii. Toata viata mi-am dorit cariera. Cred, insa, ca trebuie sa incep sa invat sa ma gandesc si la viata pur si simplu.

Sunt iremediabil marcata de copilaria mea ca soim al patriei si ca vajnic pionier. Am fost loctiitor de unitate, comandant de clasa, aveam, sa zic asa, un viitor luminos pe linie UTC. A venit momentul ’89, am renuntat la o cariera de preparator ca sa intru full time intr-o multinationala… si iata-ma aici. Ma bucura ca mi-ati scris si ca stiu, desi anonima, ca am interlocutori in acest demers. Am creat acest blog deoarece cred, pur si simplu, ca trebuie pastrata o doza minima de realism. Am o functie invidiata, este drept. Lumea marketingului este, vazuta din afara, atat de glamour… si totusi. Cunosc directoare de marketing cu care da de pamant patronul atunci cand gresesc lucruri minore. Cunosc oameni din industrie care nu si-au invitat rudele la nunta, caci erau tarani si ii faceau de ras la Crowne Plaza. Cunosc profesionisti incredibili care nu mai cred nici in spiritul de echipa, nici in egalitatea sanselor… dar care contracteaza traininguri pe banda rulanta pentru angajati pe asemenea teme. La noi in firma, predomina spiritul paternalist international. Romanii (angajatii, mai putin directorii) sunt copiii si, in analiza tranzactionala, compania-mama este, de fapt, tata. Tata te dojeneste, te pune la colt, te pune sa iti iei angajamente cu rigla amenintator ridicata in caz de neascultare… Oarecum, asa era tovarasa cand purtam cravata de pionier. Tovarasa era tare buna profesional si, cu totii, am invatat bine matematica de la ea. Si totusi... exista un totusi. Niciodata nu am avut un dialog real cu ea. De aceea, cred ca viata mea cotidiana este un déjà vu.