Viata unui Marketing Manager

Sunt iremediabil marcata de copilaria mea ca soim al patriei si ca vajnic pionier. Am fost loctiitor de unitate, comandant de clasa, aveam, sa zic asa, un viitor luminos pe linie UTC. A venit momentul ’89, am renuntat la o cariera de preparator ca sa intru full time intr-o multinationala… si iata-ma aici. Ma bucura ca mi-ati scris si ca stiu, desi anonima, ca am interlocutori in acest demers. Am creat acest blog deoarece cred, pur si simplu, ca trebuie pastrata o doza minima de realism. Am o functie invidiata, este drept. Lumea marketingului este, vazuta din afara, atat de glamour… si totusi. Cunosc directoare de marketing cu care da de pamant patronul atunci cand gresesc lucruri minore. Cunosc oameni din industrie care nu si-au invitat rudele la nunta, caci erau tarani si ii faceau de ras la Crowne Plaza. Cunosc profesionisti incredibili care nu mai cred nici in spiritul de echipa, nici in egalitatea sanselor… dar care contracteaza traininguri pe banda rulanta pentru angajati pe asemenea teme. La noi in firma, predomina spiritul paternalist international. Romanii (angajatii, mai putin directorii) sunt copiii si, in analiza tranzactionala, compania-mama este, de fapt, tata. Tata te dojeneste, te pune la colt, te pune sa iti iei angajamente cu rigla amenintator ridicata in caz de neascultare… Oarecum, asa era tovarasa cand purtam cravata de pionier. Tovarasa era tare buna profesional si, cu totii, am invatat bine matematica de la ea. Si totusi... exista un totusi. Niciodata nu am avut un dialog real cu ea. De aceea, cred ca viata mea cotidiana este un déjà vu.