luni, martie 24, 2008

Prietenul meu din publicitate

Sunt in forma in seara asta, asa ca am sa scriu doua posturi - oau, ce premiera!
Pentru cei care ati organizat macar o data un pitch... sigur stiti despre ce vorbesc: publicitarul cu coada (optional), foarte trendy, foarte cool, foarte anglo-roman, foarte plin de el. De regula, incepe cam asa: "Brandul vostru (n.m. nu "al dvs.", desi inca nu ne tragem de sireturi) are o problema (sau doua, sau trei). Iar eu sunt aici sa o rezolv."
Poate ca asa este, dar asa cu probleme cum e, imi este ca un copil brandul ala si, ca orice mama, nu imi convine sa mi se dea peste nas cu problemele odorului... le stiu eu prea bine, ca de aia am chemat pediatrul sa il trateze.
Sa revenim. Acelasi publicitar ne spune ca o meganemaipomenita creatie ne costa X euro... moment in care ma gandesc ca de aceeasi bani as putea schimba mocheta pe trei etaje din cladire, as lua si un desk la intrarea personalului si as da cafea intregului colectiv de aici minim sase luni, la discretie. Insa inteligenta costa, asa ca sunt de acord. Pana apare propunerea.... surpriza: dezlanata, fara elemente care sa ma faca sa pic pe spate. Si nu va grabiti cu concluziile, ca de multe ori surpriza asta "placuta" sa se intampla la case mari, nu la agentii no name. Isn't it funny?

Istorisiri de pe la altii

Adica de pe la altii din firma.
Sa zic asa, noi, fetele din gasca (iar gasca este veche si antica, cu patina liceului, facultatii si a multor seri de Club A pe vremuri), ne vedem din cand in cand la o vorba la o cafea. In asemenea situatii, ne varsam nadufurile pe soti (care au), pe fostii soti (divortatele), pe barbati in general (celibatarele) sau, tot mai des, pe diverse personaje care ne streseaza la munca. Daca faza cu barbatii nu mai are nici un haz, pentru ca au ramas vesnica enigma de pe vremea cand credeam ca 30-35 de ani este varsta la care viata se termina si nu iti ramane decat sa astepti pensia, este cu totul alta poveste in ceea ce ii priveste pe poluatorii de la serviciu.
Amica mea N. ne povesteste urmatorul portret: poluatorul este, de fapt, o ea. Ea este blonda vopsita, dar a evoluat surprinzator de bine in ultimele sase luni de la radacini negre la suvite satene care poarta limpede amprenta unui salon. La fel, a evoluat de la un post de proba, la unul definitiv de specialist si Project Manager, desi nu are nici un rezultat concret profesional la activ. Cu studii indoielnice si cunostinte asisderea (deunazi cica intreba candida ce este un CMS, desi lucreaza, fireste, in comunicare, adica se presupune ca si online-ul ar trebui macar bantuit din cand in cand... dincolo de Mess), are o arma fantastica. Ghici care? Desigur, tupeul. La orice ora, la orice moment, cu o frenezie demna de cauze mai bune, dar cu disperarea parvenitului corporatist. Spre deosebire de Johnul de care va vorbeam mai demult, fata asta alte atuuri, cultivate cu multa grija... precum fusta mini, pe lanul de tocuri cui, uneori oarecum cu stil, alteori cu urme de Berceniul natal (sau ce cartier o fi).
Si sunt manageri care iau asemenea persoane ca dedicate pentru rezultate... Viata la birou este, uneori, o jungla cu vulpi care mananca gaini doar in postul Pastelui... si nici atunci. Sa nu puneti la suflet!

marți, martie 18, 2008

Poveste fara happy end

O prietena de a mea, cu o cariera deosebita in inginerie, plecata de sase luni pe pozitie manageriala la una dintre marile companii nordice de proiectare, este un exemplu perfect de profesionalism si se bucura de o pozitie sociala de invidiat.
Totusi, acum o luna, sotul ei, ramas in Romania, fara sa o anunte macar in prealabil, a intentat divort. Ca cica daca il iubea, nu pleca... ce conteaza sansa ei, ca era doar pe perioada limitata de timp, ca ea venea de la lucru direct pe Skype, ca il iubeste si acum?! Cel putin nu au copii care sa sufere langa ea... iar el, fireste, s-a consolat deja, ca sa depaseasca acest moment atat de dur din viata lui - cica!
Am citit de curand despre femeia ideala, conform unui sondaj pe 66000 de subiecti barbati. Este blonda, cu ochi albastri, mica de inaltime, poarta ochelari din cand in cand, inteligenta, nu este pesimista si, mai ales, nu castiga mai mult decat partenerul. M-am cutremurat. Prietena mea bifeaza tot din portretul femeii ideale, dar este satena si castiga mult. Mare greseala! Parul se poate oxigena, dar putin probabil sa mai renunte la munca ei de o viata, inca de cand era olimpica la fizica. Dragut... a se citi antonimul, mai degraba!

Dupa jumatate de an

Buna tuturor, a trecut jumatate de an de cand nu am mai scris pe blog, o perioada atat de nebuna, cu atat de multe intamplari, incat am impresia ca s-au scurs doi ani. Voiam sincer sa sterg blogul, dar am descoperit ca are inca cititori, asa ca daca ce povestesc aici vi se pare de un minim interes, voi continua, in functie de timpul liber... sau de ce se poate povesti fara a da de gol industria in care lucrez. Cu drag, Eu.

sâmbătă, iulie 21, 2007

Am revenit

Va multumesc ca m-ati urmarit si ca mi-ati scris, mai ales cu intrebarea daca am abandonat sau nu... Sincera sa fiu, la un moment dat mi-a trecut prin cap sa sterg de tot blogul, dar m-am gandit ca poate nu este cazul - nu inca. Asa ca acum, in plina vara, cred ca este cazul sa revin, mai ales ca am noutati, cred - nu imi place sa scriu doar ca sa scriu sau ca sa fac trafic pe blog... La noi in grup s-au facut disponibilizari - una dintre capacitatile de productie se inchide datorita costurilor. Stiti ce este interesant? Nu au fost disponiblizati doar cei din uzina, ci si unii de pe la diverse birouri, din motive de reducere a costurilor. Directoarea noastra de HR, o tipa joviala, foarte simpatica si foarte bine platita (caci acum HR-ul este pe val, stiti si voi), a pus in aplicare o strategie stralucita pe hartie - propuneri de concedieri in functie de evaluarile anuale si de fisele individuale ale angajatilor, realizate de sefii lor directi. Absolut corect, nu? Nu chiar. Circula zvonul ca unora dintre concediati li se platesc, de fapt, castane vechi, antipatii personale si altele... Destul de urat. Are HR-ul vreo vina? Nu. Are vreo responsabilitate? Conform procedurii aprobate, nu la nivelul redactarii fiselor, caci ele arata foarte profesionist. Ma intreb insa daca la facultate ii invata pe studentii de resurse umane ca este cazul sa mai coboare si ei din birou si sa vada ce se intampla cu adevarat la posturile de lucru, nu numai pe hartie. Mai multi prieteni din diverse firme imi spun ca si la ei HR-ul sta doar in sfere inalte... cum uneori mai stau si oamenii de marketing.

joi, decembrie 28, 2006

Sarbatori, Christmas corporate party si muuuuulte cadouri

De regula, ma bucur ca un copil de sarbatori. Cu toate acestea, ultimele doua saptamani inaintea Craciunului ma epuizeaza fizic si psihic la birou. De fiecare data, cu toata pregatirea mea inca din august, acum muncim ca niste sclavi la cadouri, impartirea lor, proceduri de trimitere etc. etc. etc. La marketing, nu avem timp nici macar de o cafea in aceasta perioada. Desigur, tamtamul continua furtunos cu minim 4-5 petreceri de firma ale partenerilor, unde trebuie musai sa treci macar, desi stii ca ti s-a scurs de mult rimelul si esti franta dupa 12 ore de fugareala... si a doua zi o iei de la capat. Greu.

joi, noiembrie 23, 2006

Mama din marketing

Fetita mea me-a spus ieri la telefon sa ii cer voie sefului meu sa ma lase acasa, sa mai stau cu copilul meu. Iar daca este rau si nu ma lasa, sa ii spun ca ma doare burtica si ca fetita mea ma va trata; si, oricum, ea are nevoie de mine.
Am inchis telefonul cu mana rigida si cu capul golit de orice idei pentru marea sedinta care urma. Stiu ca cei mici sunt un pic santajisti, dar nu ma pot opri sa ma intreb cum sa fac sa stau mai mult cu ea, fara sa imi periclitez jobul si pozitia pentru care am trudit atatia ani. De curand, la unul dintre parteneri, am aflat ceva care m-a infiorat cumplit - un angajat a vrut sa lipseasca de la o mare reuniune, caci avea programare la medic - iar bossul i-a spus sa vina medicul la ei in companie sa il consulte!
Ma intreb in ce lume traim, de acceptam rutine de peste 10 ore / zi si ne batem pentru ele? Nu sunt o demagoaga si nu mi-as lasa niciodata pozitia in care am ajuns ca sa devin o casnica. Insa sunt momente in care laudele pentru succesul echipei mele nu pot umbri reprosul fetitei mele. Insa facem si noi, eu si tatal ei, tot ce putem. Asa, departe de a fi perfecti.

vineri, noiembrie 10, 2006

Piata oamenilor de marketing

In aceste zile, facem recrutari la Marketing. Ne intereseaza oameni cu 1-2 ani experienta, cunostinte teoretice bazice din domeniu si initiativa. Timpul interviurilor, chiar filtrate serios de HR, a fost destul de pierdut. Caracteristicile generale ale candidatilor:
- fie prea calificati, fie subcalificati - linia de mijloc este foarte subtire;
- pasiune pentru show, interes scazut pentru eficienta;
- multi aplica pentru ca facem campanii mari. Punct;
- limba romana este, de multe ori, o necunoscuta. M-am chinuit minute in sir sa inteleg cum a lucrat o domnisoara "in field" si cum a realizat "targhetuiri";
- expresii ca "strategie" si "politica de produs" le sunt vag familiare. Pentru majoritatea, marketing = comunicare, reclame, mashuri;
- site-ul firmei le este o necunoscuta. La fel si clientii sau concurentii;
- intrebarea "cum ati segmenta, general vorbind, clientii nostri?" ridica probleme grave, manifestate prin zambete fortate sau arogant-ignorante.
In concluzie, interviurile continua.
Sunt multi absoventi de facultati sau multi fara studii dar cu practica, insa putini sunt buni. Pana la urma, aceasta cred ca este selectia naturala fireasca.

joi, octombrie 12, 2006

Asemanari tulburatoare

Am participat de curand la o mare sedinta corporatista. Ce anume m-a frapat incat sa scriu macar printre picaturi:

In concluzie: daca un ministerul ar fi un brand, s-ar gasi cativa entuziasti care sa il iubeasca suficient incat sa muncesca zi si noapte pentru el, in ciuda piedicilor soarecilor din umbra birocratiei. In anumite cazuri, mi se pare ca este singura diferenta intre businessul mare si institutia de stat.


joi, octombrie 05, 2006

In delegatie

Printre primele mele delegatii afara, a fost una care m-a marcat profund. Eram junioara si, la nici un an de la angajare, am fost impachetata profesional pentru Praga. Ce bucurie, ce fericire, ma duc in plina toamna pragheza si ma voi bucura de atmosfera Europei Centrale... Mda.
Prima chestiune care m-a lovit ca un upercut de stanga: aveam cazare la hotel de 5 stele, breakfast inclus, insa diurna era de doar 40 de euro/zi. Nici azi nu inteleg logica, daca o fi vreuna. Parca firma noastra devenise peste noapte un super-John organizational (apropo de postul anterior), cu gardul vopsit si cu buruieni in curte.
A doua chestiune care mi-a marcat definitiv trecerea de la copilarie la maturitate: nu m-a asteptat nimeni la aeroport, desi la noi ne calcam in picioare sa trimitem masini de intampinare, indiferent din ce filiala vine delegatu’.
In fine, primirea: apa si cafea. In Bucuresti, intai ospatam omul, sa isi revina dupa zbor, si apoi muncim – si muncim foarte serios. La Praga, nic. Restul delegatiei a fost exact ca si inceputul. Am muncit de m-am intors cu trei kilograme in minus, am putut pleca din firma spre oras doar dupa 18.30, serile mi le-am petrecut singura cuc in camera de hotel, mult prea stoarsa sa mai incerc sa vad mai mult decat Vltava pe intuneric.
Nu m-am asteptat sa am vacanta, dar speram sa am macar cateva momente sa vad frumusetea aia de oras. Nu a fost sa fie. Si, de fapt, in 90% din delegatiile ulterioare, nu a fost sa fie.

marți, octombrie 03, 2006

John, Sales Managerul

Orice asemanare cu realitatea este destul de dorita...
La fostul meu loc de munca, m-a frapat un tip foarte enervant. Era Sales Manager si, prin prisma meseriei, aveam des de a face cu el. Fireste, salesurile erau staruri, iar marketingul niste stelute mai prapadite. Tipul in cauza, sa-i zicem John, era de aceeasi varsta cu mine, absolvise ASE, vorbea fluent engleza si atat - si era un domn. Domn isi zicea el, pentru ca se chinuia, prin costume relativ scumpe, sa compenseze ticaloasa lipsa de barba sau orice alt fir de par pe fata, ca si o oarecare copilarie parsiva a obrazului.
John este parvenitul prin excelenta. Sta in Baneasa, are masina de firma, calatoreste in Tenerife in concediile light (desi nu a ajuns inca la Cluj), imparte cu nevasta un mic imperiu care nu le apartine... Ce uimire pe naiva de mine cand am dat nas in nas cu el in piata la Crangasi... Un zeu in asemenea locuri profane?! Ehei, mama lui John sta inca in fieful Rapidului...
Ce m-a frapat intotdeauna la Johnii din Bucuresti:

Voi cati John de acest tip cunoasteti?


luni, octombrie 02, 2006

CSR si oamenii. Pur si simplu

Cred cu tarie in campaniile de CSR. Cred ca ele pot suplini multe lipsuri din sistemul public, uneori din mentalitate... daca ar avea continuitate si ar cauta sa sprijine cu adevarat. M-a enervat cumplit marsul acela din piata Victoriei, cu ziarista de la Adevarul (atinsa de cancer la san) pusa sa vorbeasca... Oare cand vom avea programe care sa ne ajute sa intelegem, o data pentru totdeauna, ca bolnavii de cancer se lupta cativa ani cu un curaj nebun, supraomenesc, pentru noi, cei dragi din jur, ca sa traiasca normal, desi stiu ca nu este scapare?! Cand vom alege sa comunicam realist si responsabil, nu optimist si demagogic?
Nu pot sa nu ma gandesc cu amaraciune la faptul ca sigurele draperii (!) din saloanele de la etajul 6 din Institutul Oncologic Bucuresti, acolo unde se fac tratamente de chimioterapie, au fost puse acum doi ani ca urmare a efortului personal al lui M., bolnava in stadiu terminal si care a murit la doar 30 de ani si un pic. Dupa cum nu pot sa nu ma intreb de ce unele companii tot vorbesc de cancerul la san, dar nu si de alte cancere la fel de feminine, precum ovarianul sau de uter? Pentru ca cel de san "vinde" mai bine, fiind vizibil? Poate pentru ca supravietuirea, este, macar pe hartie, ceva mai lunga in acest caz?
Eu cred ca programele de CSR sunt singura sansa a companiilor de a se umaniza. Cu toate acestea, sunt rare cazurile cand aceste programe au cu adevarat rezultate de imagine concomitent cu efecte reale. Ma tot gandesc ca nu am vazut, din partea firmelor care chiar ar fi in drept (farmaceutice, cosmetice etc.) nici un program paleativ, nici unul de acceptare reala a celor bolnavi incurabil. Ma tot gandesc la CSR-ul de tip Avon (laudabil, nimic de zis - insa singular ca dimensiune si mult prea limitat), care nu face nimic pentru a ne confrunta cu realitatea si pentru a o accepta.
Este adevarat ca, descoperit mai repede, cancerul poate fi tratat relativ mai usor. Insa cred ca este cazul sa intelegem ca nu marsurile sunt cele care ne lipsesc, ci ajutoarele concrete - mai multe cabinete de consiliere psihologica, ajutorarea bolnavilor care nu au bani sa plateasca spagi la oncolog pentru tratament, crearea de centre paleative, unde cel drag, in ultimele sale zile, sa nu fie tratat ca o carpa. Nu cred in CSR cu marsuri, lozinci si baloane. Cred in CSR cu fapte si cu jaluzele in saloanele de spital.
P.S. Am postat acest material din dor de cea mai draga persoana si in amintirea acelora pe care i-am cunoscut in ultimii ani in IOB si care nu mai sunt azi, fizic, aici. Sunt cele mai curajoase fiinte umane pe care le-am vazut vreodata.

This page is powered by Blogger. Isn't yours?

Abonaţi-vă la Postări [Atom]