Viata unui Marketing Manager

Cred cu tarie in campaniile de CSR. Cred ca ele pot suplini multe lipsuri din sistemul public, uneori din mentalitate... daca ar avea continuitate si ar cauta sa sprijine cu adevarat. M-a enervat cumplit marsul acela din piata Victoriei, cu ziarista de la Adevarul (atinsa de cancer la san) pusa sa vorbeasca... Oare cand vom avea programe care sa ne ajute sa intelegem, o data pentru totdeauna, ca bolnavii de cancer se lupta cativa ani cu un curaj nebun, supraomenesc, pentru noi, cei dragi din jur, ca sa traiasca normal, desi stiu ca nu este scapare?! Cand vom alege sa comunicam realist si responsabil, nu optimist si demagogic?

Nu pot sa nu ma gandesc cu amaraciune la faptul ca sigurele draperii (!) din saloanele de la etajul 6 din Institutul Oncologic Bucuresti, acolo unde se fac tratamente de chimioterapie, au fost puse acum doi ani ca urmare a efortului personal al lui M., bolnava in stadiu terminal si care a murit la doar 30 de ani si un pic. Dupa cum nu pot sa nu ma intreb de ce unele companii tot vorbesc de cancerul la san, dar nu si de alte cancere la fel de feminine, precum ovarianul sau de uter? Pentru ca cel de san "vinde" mai bine, fiind vizibil? Poate pentru ca supravietuirea, este, macar pe hartie, ceva mai lunga in acest caz?

Eu cred ca programele de CSR sunt singura sansa a companiilor de a se umaniza. Cu toate acestea, sunt rare cazurile cand aceste programe au cu adevarat rezultate de imagine concomitent cu efecte reale. Ma tot gandesc ca nu am vazut, din partea firmelor care chiar ar fi in drept (farmaceutice, cosmetice etc.) nici un program paleativ, nici unul de acceptare reala a celor bolnavi incurabil. Ma tot gandesc la CSR-ul de tip Avon (laudabil, nimic de zis - insa singular ca dimensiune si mult prea limitat), care nu face nimic pentru a ne confrunta cu realitatea si pentru a o accepta.

Este adevarat ca, descoperit mai repede, cancerul poate fi tratat relativ mai usor. Insa cred ca este cazul sa intelegem ca nu marsurile sunt cele care ne lipsesc, ci ajutoarele concrete - mai multe cabinete de consiliere psihologica, ajutorarea bolnavilor care nu au bani sa plateasca spagi la oncolog pentru tratament, crearea de centre paleative, unde cel drag, in ultimele sale zile, sa nu fie tratat ca o carpa. Nu cred in CSR cu marsuri, lozinci si baloane. Cred in CSR cu fapte si cu jaluzele in saloanele de spital.

P.S. Am postat acest material din dor de cea mai draga persoana si in amintirea acelora pe care i-am cunoscut in ultimii ani in IOB si care nu mai sunt azi, fizic, aici. Sunt cele mai curajoase fiinte umane pe care le-am vazut vreodata.